Noaptea e o topitură de întuneric,
oamenii o beau și adorm,
să nu se trezească singuri.

Nici frunzele nu se clintesc,
amuțește și vântul.

Îngerii își dau binețe prin semne,
nu se aud, nu se văd,
la cer se ridică doar sufletul
în rest totu-i pământ
pecare-l prind rădăcinile
și mor în el.

Tu mai aștepți
să mă atingi cu dimineața păsărilor
unde cântecul doare
și pleci în altă lume
de unde nimic nu lipsește.