icar uitase de mult alfabetul văzduhului
ieșirea din labirinturi ațoase
își cerea vama
datina celui ce-și îmbracă obstinat candoarea
căzuse în derizoriu
tâmpla suna a gol de vis
nici un tumult al sevelor nu mișca ornicul
din clopotniță biserica își înfipsese piatra albastră a lunii între
coastele negre
nu eram niciunde știam doar necuprinsul
și răsfoiam vibrația unui roșu
intens

când am pășit cu sandaua genunii încălțată
prin nuanța vâscoasă a verdelui închis
din răsărit de cuvânt
de neoprit
venea un somn mare
de amenințarea buzelor să mă apere

refuză să intri în nume încolțirea ca o hipnoză indusă
și toate aripile îți vor fi semaforizate

carnea atârnă ca o tortură
deasupra ideii de eu
știu fără hartă
să-mi hașurez prezențele care au imprimantă
nu cer voie luminii strălucesc fără ventuze
înăuntru sunt totul
durerea poate să-nghețe amprenta doar înafară
sâmburele arde în frigul galactic
conservă esența
după scrumire icar își creează altă piele
fără aderență mitică soarele
nu rămâne lipit
de fluturi

nu hrănesc îndeajuns cunoscuta rugăciune înlumează-mă părinte

cum nu am degete exersez rotirea
mișcare spre stânga
sub unicul cod ce înghite ușor toate culorile
să nu mă tai spun frunzei care cade
cerul absoarbe îngenuncherea aurie a materiei
nu pot spune
rectilinie mi-e privirea și înecurile
după ce-o scutur de piroane coroana e plină de supernove
legea se cere împlinită odată oglinda
creată

doar digestia a rămas un proces sensibil
îmi rămâne uneori o explozie
nedigerată

atunci mai descarc din pupilă o golgotă virgină
și urc
urc
urc