adun căderile
și le fac înălțime
tristețea ce-mi dă ocol –
un nesfârșit câmp de rapiță
e firesc să te doară cerul
când imiți păsările
cele mai frumoase
cântece
mă îmbracă-n tăcere
pentru că nu cuvintele acestea
trebuie auzite
viața ceartă
cu gesturi materne
copilăreștile răzvrătiri

în singurătate
niciodată singur
măsurat de timpul
ce pierde la fiecare întâlnire
conturul invizibil
ascund foc
sub straturi
de gheață.