întinde-ți gândurile
păstrează-mi echilibrul
aici acum pe funia îngustă
spune-mi cum facem rost
de suportul verde
de 1 + 1 care
să nu dea din prima 2

în drumul de-o clipă vei întâlni provocarea
poate o simplă destinație geografică
o stradă îngustă cu un singur sens unde
castanii se resemnează în spatele fostelor case

n-am văzut niciodată un vultur care
să mistuie o vrabie
știu cu certitudine
(și nu de pe national geographic)
lucrurile astea se întâmplă
pe nevăzute
anxietatea este revenirea
stării de nou-născut
(nu se știe din ce pricină: ca să ispășești / ca să înțelegi / ca să mori...?!)
cum să nu te înspăimânți
când nu poți merge
habar nu ai de cuvinte
cum să te aperi
nimeni nu te înțelege
ești atât de singur și
te faci rău
supraviețuiești
întinzi mâinile
ceri cu înverșunare să fii purtat în brațe
deși detești dependența și
cel din fața ta sigur este mai laș decât tine
întinzi mâinile întinzi mâinile...

e secetă și
lumina a devenit insuportabilă
„ascunde-mă într-unul din folderele tale!”
– ți-aș putea cere – dar
pe acolo dincolo de mal dincolo de lac
se face trecerea
prin pajiștea în care caii și-au pierdut lațurile și
coamelor sălbăticite nimeni nu le mai poartă de grijă
mă strecor
prin foșnetul trestiei
știu
mâine este mult prea departe
acum!!
întinde-ți gândul
păstrează-mi echilibrul
am o rochie nouă
sentimente pe care
nu le-am îmbrăcat niciodată