la radio, o voce tremurată repetă un anunț la fiecare cinci minute
va rugăm să va păstrați calmul, nu s-a întâmplat nimic deosebit
nu. nu e revoluție și nici sfârșitul lumii
e doar un cutremur cu magnitudinea de opt virgulă șapte
scapă cine poate dar va rugăm să nu vă îmbulziți
e timp de moarte pentru toată lumea
avem toate echipajele în stare de alertă
cu lumânări aprinse și ultima împărtășanie pregătită
și dacă nu aveți de gând să muriți va rugăm să nu deschideți gura
ca să ajungă la toată lumea

din cuvânt mi-am făcut scară, aripă, toiag și dor
zi de zi eu îmi iau zborul, seara mă întorc să mor
urc pe scară și cobor mistuit de vechi silabe
gândurile mele toate, stoluri care-mi dau ocol

geamuri sparte, fiare, plastic și hârtii ce-aleargă mute
lumina dansând sălbatic vrea tăcerea s-o înfrunte
liniștea din cer pogoară ca o ploaie monotonă
ochiul ars ar vrea să plângă dar suspinul nu se vede

cândva pământul era un picior de plai sau poate o gură de rai
dar zarurile au fost aruncate și au căzut îngrămădit,
aglutinând în jurul unei omeniri iresponsabile
ce desparte totul în cuvinte, în silabe, în sunete și în tăceri
spărgând liniștea ancestrală cu suspine și chiote
și desenând viața în contururi simple
un zâmbet ușor concav
un scrâșnet puțin convex
și în rest doar linii drepte cuprinse între un infinit și altul