Partidele parlamentare
Se pregătesc cu-nverșunare
Pentru alegerile care
ÃŽi pot duce la guvernare.
Lupta-i deci fără cruțare,
Fiindcă miza-i foarte mare:
Majoritatea-n Parlament
Și un guvern mai competent.
În această confuntare
Dusă fără de cruțare,
Comentată prin ziare,
Văzută la televizor
Spre consternarea tuturor,
Combatanții se porcăiesc
Într-un stil neaoș țigănesc,
Acuzându-se reciproc
Că n-au dus treaba la soroc
Și-o lasă neterminată
Și-n datorii înglodată,
Că mint de apele îngheață
Și se fofilează-n viață
Căutând doar slujbe grase
Fără rupere de oase,
Că dacă pun în aplicare
Programul lor de guvernare
Vor da țării-o bunăstare
Cum n-a fost alta mai mare,
Că au oameni calificați,
Harnici, cinstiți și devotați
Care n-au fost condamnați
Niciodată pentru ceva
Ce li s-ar putea imputa...
Ascultând acest dialog,
Þi se oprește mintea-n loc
Văzând cum își pun mâna-n gât
Și n-au decență cât de cât,
Deși statutul i-ar obliga
Să se comporte altcumva.
La ei, adversarul politic
Este un nimeni, un nimic
Care nu merită nici un pic
De-atenție, deoarece
El îi încurcă ițele,
Așa că trebuie răpus
Cu orice arme, și distrus.
ÃŽn schimb, el este cel mai tare
Om politic din parcare,
Capabil, cinstit și-n stare
Să-și îndeplinească toate
Sarcinile asumate,
Deși ce spune, nu-i moral:
Face din cioară papagal.
Și ca să fie mai picant
Acest spectacol aberant,
Intervine necontrolat
Și prea distinsul șef de Stat
Care, cu-orice prilej, mereu,
O È›ine cu „partidul meu“,
Deși prin statut n-ar avea
Dreptul de-a face-așa ceva.
Trăim însă-n țara-n care
Face ce vrea fiecare
Și trebuie să acceptăm
Și asta. C-așa merităm.

Lupta pentru guvernare
Transformă oamenii-n fiare.