Când femeia m-a condus cu prestanță în iatacul ei
și noaptea era una înrobitoare
nu știam alte alternative mai plăcute,
o vedeam atât de frumoasă și dornică
încât mă credeam norocosul încoronat.

Mă priveam ca pe un "David" viu
impozant în trupul tânăr lucrat
și încercam să nu mi se vadă surâsul
obraznic de felul său,
n-am știut de ce o să mă lovesc
și am acționat după impuls
la prinderea unei prăzi.

Luna de la fereastră, mirată
trimitea raze jucăușe prin perdelele subțiri,
atunci am înțeles de ce bărbații se pierd uneori
ca peștii care s-au îndepărtat de banc
și în dorința de independență
cad în oarba constrângere.