Plouă cu minute reci.
Trosnește-n mine singurătatea.
A crescut ca un plop și mă clatină
la fereastra amintirii tale,
doar vei apărea măcar în vis.
Mi-au plecat frunzele să te caute.
Inimi palide, pensionate de viață.
Vântul toamnei a coborât
și în rădăcinile mele ghemuite
de frigul ciorilor.
Șuieră vântul întrebărilor
prin toate gândurile neapărate
de răspunsuri. Resemnarea se tânguie.
Un surâs trist s-a lipit de gura mea,
închid ochii și-ți aud zborul
risipit, poate pe meleagul uitării.
Deodată, vocea ta.
Mozart – mica serenada !