aștept căderea
ca pe un urcuÈ™ interminabil
în starea de sclavie
în fața a ceea ce numim obiect
un punct în materia universală
pe care o privesc îndelung
saturându-mi nevoile până la greață
pentru că
materia ajunge să însemne
pentru mine:
o iluzie uneori hidoasă
alteori o minciună palpabilă
în care mă scald
la fel ca în apele propriei firi
---------------------------------------
nu mai știu ce anume pot considera a-mi fi reper
în afară de ceea ce văd dincolo de mine
și dincolo de hotarele acelui eu pe care îl privesc
uneori cu încredere
alteori îndoită
sau poate că îndoiala îmi definește chipul nevăzut
atât de bine atât de clar încât
ajung mental să-mi trăiesc viața
la fel ca acel copil care trecea dintr-o barcă în alta
pentru a fi
mai aproape de căldura adevărului

ajung să cunosc unghiul fiarei în sămânța de adevăr
adeseori mă cutremur
apoi
mă întreb fără oprire dacă
în adevăr există și binele
nu numai acele opintiri ale ființei în fața unei dălți
aflată într-o mișcare perpetuă
pentru realizarea unei opere niciodată terminată
mereu cioplită
după chipul și asemănarea Domnului

ca o aripă dorul de libertate mângâie verbul "a fi"
apoi dispare în coliviile cu gratii tot mai dese

Anne Marie Bejliu, 14 octombrie 2017