vântul bate arborii până trosnesc
tristețea lor s-a transferat în mine
și eu ca ei de frenezie mă dezgolesc
melancolia toamnei circulă prin vine.

cerul fulgeră cu foc într-una tună
vrăbii fără cuiburi au încremenit
pe sărmanii străzii nimeni nu-i adună
furtuna nebună iarăși s-a pornit.

pruni, cireși, caiși tremură-n livadă
timpul friguros pătrunde sub scoarță
lapovița și ninsoarea stau să cadă
la mierle îngheață lacrimile pe față.

nu mai cântă nu mai fac o serenadă
prea vitregă e vremea asta nu e viață.