Sarea

În această dimineață cu ceață și brumă
M-am trezit pe buze cu sarea sânilor tăi...
A fost așa frumos, am râs până la urmă
Iar afară se-auzeau clinchete de zurgălăi!

De unde acest gust, această sare nu-nțeleg,
Precum nu-nțeleg nimic din ceața asta...
Dar m-a hrănit, m-a uns și m-a făcut întreg
Împrăștiat fiind, din lupta cu năpasta!

Așadar, nici urmă de mine, de tine sau noi
Nici urmă de soare sau câmpuri cu flori!
Eu vindecat, prin ceață cu genunchii goi
Mă rup de Pământ, cu privirea spre nori!