cînd ninge mușc strîns cu dinții din față
felia mea de timp,
îmi pun perdele de gene moșnegești
peste tot tîrgul cu biserici și piață de duminică

cineva mi-a înhămat o umbră de marginea claviculei
și mi-e tare greu de soarele care trage prelung
osia trupului meu,
cineva îmi calcă pe oiște și lanțuri
și încarcă toată casa bunicii în spatele meu

odată cu vîntul și agale
trec printre cetini ca o cerșetoare