Ecoul transmite un urlet lupic,
Câinii din pustiuri se îngână și ei...
Peste zăpada plaiului mioritic
Se-așterne trufia trecuților zei...

Luna răscoală săgeți otravite
De argintul bolnav în idei...
Lumina molâie din înalturi slăvite
Se cufundă în troiene fără temei.

Acoperișul pe case stă să se scurgă,
Sub pașii duhurilor ce-nmoaie zăpada;
Îngenuncheată într-o platină rugă
Își așează cu răceală albită, arcada...

Crăiasa Nopții pare bolnavă, nebună;
Se plimbă frumoasă, desculță și goală...
Prin gheți nordice, rătăciri își adună
Alungând întunericul de smoală.

Deodată totul se oprește, îngheață.
Prin reflexii spre oglinda tăcutului lac,
Palidă totuși își privește măreață:
Frustrările milenare ce într-însa zac...

Sfios și smerit un crivățel pornește,
Șopotind-i ușor peste obrazul regal
Iar Luna tremurând se trezește
Spre Pământ lunecând din abis colosal!

Zamo' preschimbat lângă lac o așteaptă
Precum o statuie tăcută, herculiană...
Mlădioasă și misterioasă precum o șoaptă
Îl surprinde prin șerpuirea-i de liană...

În brațele sale puternice clădite din stâncă,
Tandru o culcă în așternutul de zăpadă,
Apoi și el o surprinde:
Cu o mișcare precisă, lină și adâncă
Ce îi poartă pe un val, ușor, într-o cascadă...

Așternutul cel rece în aburi dispare,
Peste lacul din pădure ceața se lasă...
Închisoarea lui Zamo' aflată-i la Soare
Care prin zori îl vestește să vină acasă...

Ochii i se deschid printre lungile gene,
Cu părul ei de mătase se acoperă sfioasă,
Cuprinzându-și genunchii, suspină alene
Iar Luna își revine din blonda frumoasă...

Un lup alb își tânguie dorurile deșarte
Tânjind singuratec încă o mie de ani...
Pe pământul mioritic se aud de departe
Legendele nescrise despre daci și romani...!

07.12.2017