Visătoriceala nu-mi face bine.
E ca un tren săgeată fără șine,
ducând singurătăceala către cer
printre toți acei nori din lână de miel.

Cerdacurile de flori satinate
fluieră vânt pe genunchi și pe coate.
Tu îmi revii amețitor dor taifun,
cel mai dinastic și mătăsos Cai Lun,

shang fang si-ul în armuri de hârtie,
pe-o lună de staniol fistichie.
Imperial toți clopoțeii de vânt
sălbatic răstoarnă versuri de pământ

Este tomnăticeală în virtual,
Han Hedi gonește pe-un șarpe solar,
împrăștie lumină pe cuvinte,
poetice aripi de carte-ntinde.

Este acel joc simplu în chimono.
Singurătăceala cu pantofi maro
mi-o spulberă vântul la primul cuvânt
și dragostea noastră iar prinde avânt!