trebuie să începem de undeva,
indiferent de unde,
restul va veni de la sine,
așa cum se întâmplă
cu un poem lung
care în cele din urmă
ne eliberează din îmbrățișare

să începem cu mine
și toate ezitările mele,
să continuăm cu tine
și toate alegerile care
te-au adus aici,
la limita de la care începe
lanul albastru de gânduri

va ieși ceva într-un final
dintre valurile ce ne cuprind,
un fel de geamandură
sau mai degrabă un aisberg
care să ne scufunde cu indiferență
între visurile ce ne-au scos
din anii uitați ai copilăriei

trebuie să începem de undeva
și senzația de prăbușire
va dispărea în cele din urmă
printre nenumăratele lucruri
care vor veni de la sine
să ne salveze definitiv
de la așteptarea ce ne sufocă

la umbră vom planta zmeură
fără să ne mai fie frică,
fără să se mai învârtă sub frunți
lumea cu toate suferințele ei,
așa vom începe să înțelegem
că există printre brazde
un zeu care crede în noi