Pereții plâng, apa visează,
ÃŽn fiecare nor sunt ploi.
Nu mai am timp, am amintiri,
ÃŽn lumea verde de fulare mov...
Liniștea doare, e însăși viața,
Cu clipe surde fără sens.
Păianjenii luptă din nou
Cu muște de plastic, fără sânge.
Aș vrea să crezi în mintea ta,
Să sapi tunele către tine,
Să ții în piept primăvara
Și apoi să-mi spui că totu-i bine.
Cu colți de cretă te sărut
Ca pe o ultimă privire.
Când viața noastră a început
Te rog să nu îmi dai de știre!