Când s-a lovit de umărul norilor,
a crezut ca EA nu mai e EA.
Simțea cum prin cicatricea aceea
i-a ieșit GÂNDUL și a fugit în lume.
La început a râs, apoi a spus încordată
rugăciunea de seară, crezând că așa
va adormi gândul și îl va culege
mai ușor din iarbă.
Dar anul acela fusese ploios și
ierburile crescuseră așa înalte, încât
Sfântul Petru își mângâia talpa stângă
de vârfurile ei,
așa că EA
a devenit mai săracă cu un gând,
veșteda alegătoare a lanului cu gânduri.