Lumea

De ce mor în juru-mi toate
Cu ani, cu zile ,cu sete
În templul ăst de regrete
Să înțeleg e peste poate

Nu-mi pasă de toamna lăsată
Nici gerul nu-i așa infinit
Să creadă pământul cinstit
Că prietenia mai e adulată

Pe unde mai umblă lumina
Nu văd împrejuru-mi nimic
Nici faptele nu sunt ce zic
C-a minții mele e vina

Cum viața-i un soi de raspuns
Al zeilor plâns întinat
De omul cuprins de păcat
Azi toate îmi sunt de ajuns

De ce mor și eu și tu
ÃŽnaintea vremii noastre
Sub stelatele albastre
Mereu între da și nu