și cine e mai orb, te întreb,
cel care în detaliu totul vede
dar înțelesurile îi rămân străine

sau cel curat și drept în întuneric
și care iscusit primește cu tandrețe sau refuză ferm
cuvinte bune, rele, suferință, gânduri

sau cel care-n lumina zilei nevăzător de bine se arată
dar noaptea răul îl distinge și îl poartă-adânc în sine

nu știi că a venit ziua aceea-n care
sunt plânse toate lacrimile
cum se grăbește lumea asta toată
mormânt adânc pentru femeie tânără să-mi sape
să-ngroape glas, vers după vers,
parfumuri, rochii desfoiate
cea care moartea îmi așteaptă
ascuns și în vremelnic adăpost rămâne
și mă-ntristează

cel ce mă-nseamnă
mușcându-mi gura cu grijă, umed și fierbinte
un drum întreg deschide când eșarfa-mi desfășoară

cel care orb sau văzător drumul nu-l știe nici acum
și nici povestea drumului
nu poate trece peste noapte
nu vede unde sunt și nici a cui