împing greu pe munte bolovanul ca Sisif
cu visul meu albastru scăpat dintre coșmare
ca poemul în lumină gravat în catastif
ce-n flux nemărginit vuiește ca o mare.

o oază de speranțe nutresc ca un calif
în mijlocul deșertului.cămile cu samare
trec dune de nisip cum a trecut Iosif
cu Fecioara Maria în vremuri amare.

în marea de probleme se-nalță un recif
răstoarnă vapoare. nu-i nici o asumare
a zeului Neptun.poate un logogrif
să mai amintească de o sublimare.

port pe piept o stea ca un șerif
mi-a dat romantismul cu sorți de afirmare.