trec apele calme peste pietre șiroaie
acorduri de doine rezonează-n adâncuri
armonii ancestrale așternute de ploaie
umectează munți, poiene, mândre piscuri.

îmi răcoresc chipul cu proaspete ape
gânduri de libertate cu zâmbetul o roză
ating soarele iubirii îmi este aproape
cu mângâieri tandre dintr-o apoteoză.

Pasarea Paradisului pe aripi mă poartă
declanșind fericirea în neuroni năuci
nu reneg destinul pentru altă soartă.

tu muză vrăjită tot mereu mă seduci
cu văl de lumină din tristețe faci artă
poemele serafice din înalt mi le-aduci.