sunt oameni care desenează ferestre ca să poată evada
sunt oameni care sapă tuneluri și văd numai urmăriri
eu scriu și fiecare cuvânt este o piedică în calea celor ce mă urmăresc

marea își netezește spuma și-mi face semn să mă așez
luna își piaptănă absentă părul cărunt fără jenă
iar vântul fluieră ușurel strecurându-se pe alei în căutarea chiștoacelor

în fața mea, un pix și o foaie de hârtie
de data asta mă feresc cât pot și încerc să resist ispitei de a scrie
dar cuvintele trag de mine ca o haită hămesită

am luat pixul și am desenat o fereastră
am pus două cuvinte să păzească de-a stânga și de-a dreapta
și am plecat să-mi caut povestea… e prea multă tăcere aici