sunt infimul embrion din pântecele tău akasha
fereastră virtuală
sufletul mi s-a rătăcit printre acoladele facerii
ca un armăsar nechează timpul neîmblânzit
rostogolește patimi-corăbii
pe drumul meu presărat cu amânări
nepăsarea sapă prin mine tunele
depozitând reziduuri din toate renunțările lumii
ciclul acesta îngheț-dezgheț mi-a atrofiat simțurile

și mă-ntreb
cum poți avea un șvaițer atât
încât să te mulțumești numai cu găurile