în simplitatea cuvântului trăiește gândul
dincolo de pretutindeni
dincoace de aproapele unei pene fragile
se naște un poem în netăcerea tăcerii
verde – lumină

în privirea serii degetele mângâie noaptea
și-ntr-o splendidă atingere sosește dimineața
o chemare dinspre mâine
viaţa nu are termen de comparaţie
verde – lumină

trăim timpul
îngenunchem la marginea nopții să-i dăruim seara
îi simțim mâna cu inelul albastru spre tăcere
fructul iubirii are un sens
verde – lumină

surâde așteptarea
curge-n cascadă valul vieții
își cheamă perechea în ziua sortită
se aude ecoul în surdină
verde – lumină