Suflet orb, de ce să cauți Paradisul doar în cer,
Când, precum o fi în ceruri, te-ai rugat: şi pe pământ,
Suflet drag, n-aștepți zadarnic judecata cea de fier,
Nu-ți ești tu judecătorul purtând țepi pe sub veşmânt?

*

-Înger blând, plin de lumină, viața asta trebuia
Ca-ntunericul şi ceața să n-o poată pistruia.
-Dar nimic nu trebuieşte, să trăieşti, doar să respiri.
-Eu respir, cunosc mirosul de cerneală din papiri,
Simt iubirea-nmugurită, ştiu mireasma cea de flori,
Răvăşind cărări de suflet, simt o mie de culori.
Dar parfumul lor se pierde - ce-am simțit, nu a durat;
Ce de flori cad ofilite, ce de pomi s-au scuturat...
Şi iubiri se sting în taină, chiar de falnic s-au aprins,
Cum în brațele de smoală noaptea neagră le-a cuprins.
Azi te simți ca o furnică, ieri păreai să fii un zeu,
Deci mă-ntreb cât ne iubeşte bunul nostru Dumnezeu...
-Să ai nările deschise, dacă vrei al Său parfum.
-Înțeleg doar lucruri simple - ori mireasmă, ori e fum.
-Dacă simplu e să numeri, doar să numeri pân' la Trei,
Cât să poți, până-n adâncuri, să tragi aerul ce-l vrei
ÃŽmbibat de tot parfumul unei fragede naturi,
De iubirea orișicărei, a văzduhului, făpturi.
Pân' la trei, din nou, să numeri, ca în pieptul încordat
Să ții aerul, și fi-vei de iubire inundat.
Iar apoi, a treia oară, pân' la trei vei număra,
Cât să-mprăștii doar iubire atunci când vei expira.
-Dar atunci când s-or închide aceşti ochi, aceste nări?
-De-ai simțit cândva aievea, tu n-ai teamă de urmări!
Când luceferi se vor stinge pentru ochiul ostenit,
S-or aprinde-n cerul veșnic pentru cel neprihănit;
Iar atunci vei înțelege cât de mult El te-a iubit,
Când, scăldată în Lumină, vezi cum noaptea s-a albit,
Când veni-va clipa-n care vei simți nemărginit,
Când ți-oi spune: poți să numeri pân-ajungi la infinit.