vântul împrăștie nouri de capricii
ploaia furibundă se-apleacă peste noi
de-ar putea să spele negrele vicii
drumuri cu probleme pline de noroi.

țară de suspine ce umplu ospicii
cu șatre nomade ce trec în convoi
zeii te conduc printre auspicii
ești plină de lacrimi și de nevoi.

o rugăciune țipă la hotarul fricii
speranța silfidă se-ascunde în zăvoi
soarele gliei mai oferă servicii
iubirea care leagă unul cu doi.

între ramuri blânde se cuibăresc cucii
își cântă amarul la abătut oboi.