îmi spuneai că nu mai sunt om
că deja sunt zeu
și te credeam
când era frig
căram focul în spinare
până ce umerii îmi erau arși
și ningeam cenușă peste oraș

adunasem în mine toate fântânile
din preajmă
și plouam de fiecare dată
când strada o lua razna
și curgea
în valuri din înaltul rostului
de șef-cișmea

chiar am visat că sunt zeu
zeul vatman cu tramvaie
în loc de picioare
și gâtul cu burduf
cu roți înalte și roșii
cu ochii ca termopanul
și părul fuior
mai eram și stăpânul
singurului semafor
din oraÈ™
și nimănui nu-i păsa

eram stăpânul garajelor
închise în colivii
eram un fel de polițist
la braÈ› cu mitropolitul
așa fără rost
eram un fel de planificator
al orelor de sex
șef peste toate
cercurile din oraÈ™
înghesuite cu talent de pompieri
în groapa cu talaj

eram ca o flacără
și trăncăneam
ca o moară năucă
și mă îndrăgosteam de fiecare dată
de mușcata
uitată la geam
pe care eram lipit eu
eu zeul vatman
un abțibild ceresc
și malefic