suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem
mințile

foamea și gura ta dezlănțuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îți arde în inimă strălucește deasupra patului
ca un soare mecanizat

ținem lanțul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irișii noștri
lucioși

starea de sterilitate de afară sfidează creația
și toate monstruozitățile ei

asta e limita noastră

imposibilul
țesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică

invizibilul
concreșterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte

suntem într-o cameră întunecoasă a capului
care iese din cușcă
și o pastilă efervescentă de clor
se luptă cu un singur microb prenatal -

FAȚA TA CARE DIN FAȚA MEA MUȘCĂ