cândva îmi doream să cresc mare, să pipăi lumea cu degetele
să-i înțeleg infinitul, și sărutul și tăcerea
acum nici nu mai știu ce să-mi doresc pentru că am cunoscut lumea
începând din noroaie, spălând-o în lacrimă și-învelind-o-n cuvinte

au fost momente când îmi doream să fiu doctor sau învățător
sau când îmi doream să fiu pisică sau cornet de înghețată
acum constat că sufletul este la fel de bolnav și doctoriile pentru suflet
s-au terminat. și nici pisicile nu mai sunt ce erau odinioară

examenele severe se terminau cu o înmugurită dorință morbidă
mai bine mor decât să fac cutare sau cutare lucru
dar viața este cel mai bun profesor. ea îți spune că nu poți cunoaște durerea cuiva
până când nu îi încalți pantofii și nu îi străbați drumurile pline de monturi

îmi doream cu ardoare ziua petrecută ca să-mi văd umbra alungindu-se
ignorând noaptea ce aducea pacea din gând și din suflet
acum noaptea îmi așează mantie de purpură pe umeri, înălțându-mă
și știu că nici ziua nu poate lua în brațe umbra ce suferă în tăcere

între mine și mine e doar o mare de întrebări și răspunsuri uitate