Unghiuri vibrând de păsări scriu primăveri pe ceruri
Cu vii hierogife, căci reci zăpezi s-au șters.
Pe-un nor de gând le-ntâmpin, pe luntrea unui vers
Din care las în urmă șiaze de misteruri...

Dar cine din mulțime mai vrea romantici versuri?
Dar cine să le vadă prin viscol de tristeți?
Că-s mulți ce-n al lor suflet n-au crini, ci doar scaieți
Și-aceștia n-au grandoare... Ei gustă doar eresuri.

Desigur, primăvara, când dulce vine-afară,
Față de cea-nțeleasă în inima din noi,
E plină de splendoare. Cei ce n-o simt sunt goi,
Căci neavând-o-n suflet, tristețea-i împresoară.

Iar dacă focuri sacre coboară-n noi din lire,
Din voci transcendentale prin mute simfonii
Ce se transformă-n versuri, e-o crimă să le ții
Făr-a le pune aripi să zboare-n omenire!

De-aceea Bonaparte vedea-n poeți profeții
Și-i lua cu el în lupte triumful să-i descrie.
Asinii cărau arme, iar el striga-n tărie:
„Primii-apărați să fie măgarii și poeții!”

Glen Ellyn-USA, 26 febr. 2020