E plin de limaxi triști și uzi in metrou
Stau toți încolăciți grămadă,
Și toți așteaptă
Ceva ce poate fi fatal.
Parcă și imensul metrou sosind in luciri epic șubrede
Preia un ceva din ridicolul amarnic al situației.
Aștept...
O stație , două ,
Uit să cobor , uit unde stau ,
Luminile puternice și ireale fixate asupra mea
Încep să sufere , să urle ,
Cu acel lugubru țipăt ce nu se termină niciodată ,
Al unei freze dentare când îți diseacă
Parazitarele carii , parazitarele sentimente de dragoste .
Ca o pasăre cu aripa frântă ...
Stau fără gravitate ,
Undeva prin mizeriile uitate , nevăzute din metrou ,
Cu toracele despicat , provocator ,
Pe care toți acești limaxi se târăsc
Lăsându-se in urma pe ei ,
Luându-mă fără voie pe mine in schimb.