domnișoara Aglaia se plictisește,
tânărul care îi face curte i-a sărutat azi mâna pe hipernet
și ea purta mănușa reciclabilă cu aromă de căpșună,
albastră precum rochia ei din fibră de nucă cocos,
vopsită cu cerneală de calamar

el a căutat-o pe hipernet, unde i-a trimis la start
o atingere cam îndrăzneață, aidoma amprentei degetelor lui,
o senzație imitată după felul cum el își trecea mâna prin păr
ca să pară mai șmecher,
dar ea a refuzat să îi răspundă cu parfumul mâinilor ei,
cumpărat ieftin la etajul minus 5 al parfumeriei Second Hand

acum ea privește în hologlindă
și își îmbracă rochia cu culori ajustabile
în funcție de dispoziția afectivă,
apasă grăbită pentru a schimba albastrul în verde,
apasă pe cadrul hologlinzii pentru a încerca
cum i-ar ședea în culori mai șterse sau în culori complementare

Aglaia crede că e deja îndrăgostită,
dar totuși nu îl place pe acest tânăr prea îndrăzneț,
care a invitat-o în aeromobilul lui pe autostradă
încă din prima seară când s-au cunoscut
la robotul stradal pentru croitorie instant,
unde au stat împreună la coadă, să-și schimbe hainele

dragostea este pentru el și ea
o amintire din secolul 22, când geniul unui poet din Pacific
a creat o capodoperă uriașă, o lucrare de referință
care a pus capăt pentru totdeauna tuturor idilelor
și ideilor poetice ale altor îndrăgostiți