dimineața
mi-e imposibil
să deschid ochii larg
spectre stranii îmi cântă pe pleoape
sonata lunii în ultim pătrar
sângele nopții se scurge verde onctuos
în perfuziile strigoilor
umbrele inimii prind viață
într-un coșmar atât de real
încât mă forțez să adorm la loc
pentru a nu pierde finalul
unui film de groază cu proiecție unică
mă trezesc ingenuă
în albul zilei
visând cu ochii deschiși
spre lumină
în timp ce mâinile mele
înfrunzite
se deschid către cer
semper virens