Parcă trecuse o veșnicie
de când subiectul aștepta la ușa muzeului.
Visele i se derulau, încă, în slow motion.
Cineva de dincolo le încetinise mișcarea,
anunțând apropierea de barieră.
După o pauză de așteptare,
s-a trecut în alt vis.
Și tot așa, vis după vis,
barieră după barieră,
se umpluseră mai multe vagoane.
Muzeografii nu mai pridideau
cu descărcatul acestora.
Culmea, se terminaseră și ambalajele
de protecție împotriva uitării.
Bașca, vizitatorii erau tot mai puțini,
cei mai mulți trecuseră de partea
vânzătorilor de iluzii.
Cine să mai creadă că, uneori,
poți salva cu un vis totul?!