Zaharisește, Doamne, piatra!
O fă mai dulce decât mărul!
Și schimbă-mi, Doamne, astfel soarta!
Nu voi mai bea sau voi mânca!
Nu voi iubi și voi uita cu totul!

Din când în când prin veacuri,
În margini puțin mă voi crăpa.
Durerea va-încorda sfâșietoare arcuri
Ce-or arunca săgețile în salturi
Spre a ucide timpul care-o sta.

Tu, fii cu Tine întotdeauna viu
Și lasă-mă să împietresc în piatră!
În devenirea mea mai dulce ca oricând
Nemuritor voi adânci în gând
Tăcând tăcerile de altădată.