Inexistență-mi este din toate ieri din câte
Zidit-au către deltă al timpului amonte,
Secundă-acum se naște, o clipă-n orizont e
Și toate-n amintire în urmă-s coborâte.
Din flăcări despre vreme rămân cu vorba-n licăr
Iar tu, femeie-n mine, îmi zici de zbor suav
Din fulgul de zăpadă... Îndură-te, ridică-l
În rang de-a ta tăcere, mormintelor ca sclav.
Și cum pe la izvoare de pronii liniști curg
Vărsându-te în mine, icoană-a-mi fi oglinda
Să-mi fiu în iarna asta un propriu demiurg
Din plumb dumnezeirea-mi un aur făurind-a.
În piept îmi crește albul, pe el lumini a scrie
Mă-ntunec însă lesne cotrobăind sicrie