de-aici se vede amurgul
mă mângâie posesiv pe creștet
devin tot mai mov,
figura mai pală,
ridurile din ce în ce mai adânci,
mă-mbrățișează sufocant
îmi îmbracă pulpele în ruină
și sufletul în deznădejde
degeaba mă-ntorc, degeaba încerc să fug
să mă spăl în ape
să torn lacrimi peste toate
să mă curăț
nu văd nimic în zare
decât orizontul întunecat
clipa se prelungește la nesfârșit
lacomă de ore și zile și anotimpuri
și iată-mă-s încremenită în cadrul acesta
violetul este culoarea mea preferată
dar el a devenit vinețiu
ca strugurii care cad pe pământ
ca umbra
ca marmura