au plecat români pe meleaguri străine
dorul de casă îi arde că focul
trudesc din greu pentru amara pâine
gândesc cum că i-a părăsit norocul.

doar amintirile mai bântuie prin vetre
ivăre și lacăte la porți au ruginit
cu storurile trase la ferestre
dezamăgirea urcă spre zenit.

copii abandonați învață suferința
un dram de iubire cerșesc de la îngeri
până la soare urcă neputința
anii trec prin noiane de plângeri.

schimbă Doamne soarta la români
să nu mai sufere printre străini.