să n-aprindem căldura blândă din ochii broaștei,
dormim, ne trezim, dormim,
mocnim
pe floarea infinitului se-așează paradoxurile lui zenon,
sub geam, prințul, taie muntele de tăcere,
roade zăbrelele, îi aruncă pielea răioasă în sobă,

silențioși și căpoși,
în acelaș cântec de pasăre
pierim
pe limba noastră