e multă suferință în teatrul durerii
nu pot face nimic decât să mă rog
pagini cu patimi au umplut condeierii
amețiți de lumină ca de un drog.

sufăr și eu ochii mei lăcrimează
peste fotografia cu bărbatul meu
în ea îmi zâmbește într-o amiază
cu lumini pe tâmple ca un zeu.

gândurile mele aleargă spre el
să îi fie alean pe patul suferinței
să îi fie lumină la capăt de tunel
să îi fie sprijin în valea neputinței.

știu că ruga se transformă în energie
o trimit spre el creând o magie.