când sunt sănătos rănesc oameni
simt o pierdere personală nevoia de a ieși
dintre cei patru pereți ai iadului
mâini întinse mă împiedică să găsesc ieșirea
și atunci mă întorc la cel care a făcut florile pentru că
în pofida iubirii dorința de răzbunare e mai puternică

bat străzile să slăbesc mașina pe care a creat-o
îmi plac oazele de întuneric prin care roșul sclipește
iar gunoaiele își arată colții
de abanos
atârn în fața casei un felinar vechi
scriu pe trotuar
loc pentru ultimul joc de șotron
sar peste locurile natale,
ideea de timp
cresc mai repede decât cei cu ani lungi de boală
în spate
cineva iubește felul în care te împart
animalic
răul își face loc printre intențiile bune
natural
bate din palme
precum maimuța când s-a ridicat
în două picioare și-a spus
cel mai greu este să supraviețuiești

geniul meu se împotrivește la această luare de ostatici
pentru că urmează identificările
moartea are nevoie de cineva să-i recunoască munca
iar eu mă pricep la cuvinte

știu ce simte dumnezeu când găsește cadavre
lângă cartierul celor bogați
mi-ai povestit de credință
religie-
este ca și cum ai hrăni cu supă niște oameni
care nu vor decât să ia viața
de la început
iubirea mă amețește
precum un medicament
am pus mere gutui și-am aprins lumânări
pentru sufletul lor

totul a început când mi-am cumpărat prima sticlă
de șampanie
prima femeie care vorbea despre sex cu plăcere
mi s-a părut nepotrivit să recunosc influența
lunii
i-am făcut portretul până când m-ai întrebat
mai ești îndrăgostit sau te-am schimbat?

la sfârșitul verii mă voi opri
să ții minte promisiunea această firavă precum scuza
pentru faptul că porți rochia cumpărată de mine
atunci când m-am hotărât să-ți înapoiez catolicismul descins parcă
dintr-o frescă medievală cu care îmi explici că adevărul este aici
în locul acesta ce îmi amintește de începuturi
de lucrurile pe care le țin aproape de mine
și de fumul lemnului tânăr