-1-

Doar adierea frunzei, ca și altădată,
măsurat, domolind cadența tăcerilor.
De undeva, ca o părere, strigă un vis.

L-ai urma, dar nu mai există întoarcere,
nici vreo punte pe care să pășești curajos.

Mult mai greu de străbătut, alte punți se deschid.


-2-

Și-așa ușori îți par anii, de parcă n-au fost.
În bilanțul trecutului, doar miere și scrum.
Prezentul, doar o iluzie a duratei.

Cum să-ți mai storci amintirile ca pe struguri,
să rămână esența lor, nevinovată?

Strânge-ți aici toate durerile! Și-așteaptă!


-3-

Cum într-o viață din care-a plecat iubirea,
încet, ca prin vis, luându-și cu sine durerea.
O vară în care totul e trist fără vis.

Nu se-ntâmplă nimic, doar o frunză adie,
de altcândva spre altundeva, în tempo lent.

Nu se-ntâmplă nimic, totul stă să înceapă.