în trecut se plângea mai simplu
era speranță în lacrimi
(oricum putea fi
umbra de dragoste
a penitentului)
atunci când un popor
întreg a suspinat
și a uitat
ultima țigară lângă scrumieră
în trecut
de unde veneau
scrumul și fumul

degeaba interzici
alcoolul în biserică
când praznicul
îl cere pentru epicleză
ești o întunecime de suflet
care nu înțelege că
în trecut
a rămas scrumul
te îmbată fumul de a fi măreț

în trecut se plângea
la moaște de dor
nu de durere
sau lipsă de îngeri
nu era o distopie
a oaselor luminate de durere
o altă gâlceavă
Aristotel Platon
fior de spaimă față de #eliade

degeaba interzici
o candelă în scuar
când slăbănogii
caută tămâie nu hașiș
venele lor albastre cerul
dor de absolut și arhetip
visul eliberării de imund

ei nu sunt liberi
poeți murați în absint
sunt prizonieri
lacrimile nu sunt ploi
pofta de vorbă o indigestie
sunt toți piese în liturghia laică
canon de descompunere în masă pe masă
părticele din despărțirea est
vest care nu s-a văzut
nu s-a auzit
nu s-a pecetluit în fapte
ci în păreri de mărire
fără coroană și sceptru

ei nu sunt liberi
academia a cartografiat:
”așa nu”
(model de caricatură)
lume de lagăre ascunse
în mahalale muncitorești
frig
taină
sacerdoți
retori
barzi
druizi
secretul șuruburilor din strung
clipa renașterii

în trecut se plângea mai simplu
mai cu bucurie
când mădularele desprinse
de trupuri
pictau cuvântul: ”LIBERTATE”
peste lumea monocromă

dar toate au fost
se vor povesti cât timp vei vrea
să afli stafiile din dreptul tău
negenerație