Din ce pământ s-a născut focul?
Prin care rădăcini își crește
Ființa lui de aur?

Îl simt cum doarme sub cenușa mea
Mocnind ca să-și aprindă necuprinsul.

Trupul lui este o rază de soare,
Trădată de mirosul arsurii.

Îi înfrunzesc flăcări din carne
Fărâmițând îi scânteiază gândul
Și urcă prin umbre și goluri
Izbucnind între stele.

Cu brațe fierbinți mă învăluie
Ca pe un rug sub cenușă
Și îmi înrădăcinează
În pântec lumină.

Zămislind carne de aur
Mocnește ca bumb de stea
ÃŽn cuptorul din piept.

Ce inimă bate în pieptul focului
De îl rostuiește în fiecare din noi
Ca aur, ca soare, ca îmbrățișări
Ale celui mai de preÈ› scrum?