Cum spiridușii, lampa să-și aprindă
Ei, mult, la foc, de stau, târziu, la pândă
Lumina flăcăruii, fără-osândă
Ca s-o mai ia, de pot, ca prin oglindă.

Apoi, și lampa arde (chiar plăpândă)
Poznași, se uită, obosiți, prin tindă
Să ardă sau să `deie, lămpii, grindă
Nu-i capăt de la ploaia cea flămândă

Tu nu te supăra, ești rug și vrere
De arzi mai mult, în lume, sau mai trist
Căci, dacă pun de foc lămpașe, spere

Mai molcome sclipiri de ametist...
În starea-ți curioasă și-n durere
Nu-ți plânge, dar, lumina, ca pe-un Crist.