IMN MORÈšII

Pe când nu era zi, nu era noapte,
Din negură de vremi și fum de tun,
Aduse vântul murmurat de șoapte,
Cuvinte reci ce adevărul spun.

Își întreba sergentul camaradul
El cine este și de ce-i tăcut,
Viteji înfruntă împreună iadul,
Și totuși, încă nu s-au cunoscut.

―Eu sunt un vitregit al sorții,
Un rătăcit, în dragoste rănit,
Ce-am pus pe inelarul morții,
Semnul cu care odată m-am grăbit.

―Noi suntem logodiți în moarte,
De la grenade am luat inel,
De-acum nimic nu ne desparte,
Cusut e-n șnurul din drapel.

Urmase luptă aprigă, cumplită,
Foc crâncen revărsând dușmanul,
Năvala lui fu însă stăvilită,
Doi bravi, cu sânge apărând limanul.

Când din tranșee ridicau căzuții,
Cercând să afle numele deplin,
Când rele temeri bântuiau răniții,
Dintre brancarde susură suspin.

―Suntem doar doi iubiți ai morții,
Doi camarazi îngemănați în moarte,
Avem inelele-nodate-n sânge,
Așa trimiteți alor noștri carte...