Noaptea, în coroana de suspine,
Umblă goală pe poteci boeme,
Fumuri, unduios, colind străine,
Fir de meandre rătăcite-n vreme.

Vulturi deocheați au să pătrundă
Sub rimelul verde, prădând zarea,
Plânsete din munți priviri inundă,
În frământ de nori arde onoarea.

Deznădejdea umblă-n ceasuri rele,
Rechemându-și cloaca blestemată,
În adânc, în gândurile grele,
E ascunsă lumea vinovată.

Din izvoare susură balade,
Fuge frica-n inimă să scalde!