singularitate
sculptată-n infinitul iubirii
arhitectură a lumii
ce tăinuieşti cabala devenirii
cromatică alchimie
unde ca un sâmbure
germinează tâlcul nemărginirii
crater prin care se revarsă
vijelioasa magmă a facerii

uitată în adâncul fiinţei mele
lotus ce pluteşte peste neant
cu rădăcini de întuneric
pictate în sacre geometrii
din care izvorăsc petale de lumină
sub care mocneşte focul
ce încălzeşte veşnicia
purificator aromind a înviere

minunată floare a vieţii
ce răsari din nerostire
engramare ca o adiere de duh
în păcătosul lut al fiirii
doar ca prin propria-ţi ofilire
să scoţi afară menirea-ţi de evă
ca pe o mincinoasă minte

nectarul cine ţi-l culege