Într-o lume grea de coduri și-algoritmi strălucitori,
Azi veni inteligența artefactă peste noi.
O vedem crescând bogată-n forțe precum mii de sori:
Mințile ei sunt de siliciu, dar cu informații roi !

Într-un fel, ea ne-nspăimântă prin viteze și-mpletiri,
Fiind un amalgam de forțe ce pot naște simultan
Cam orice în timp crearăm prin efort și lungi trudiri,
Chiar și 'nlocuiri în arte ori în tehnici de titan...

Căci inteligența asta va crea opere-n șir:
Simfonii, coruri superbe, oratorii multe-n plus,
Egalând pe Mozart, Verdi, pe Rossini ori Shakespeare,
Calitatea și valoarea vrâd să fie cât mai sus.

Iar inteligența nouă ce-o numim artificială,
Se implică-n toate cele, inclusiv picturi, sculpturi,
Încât iată că, de-o vreme, au fost scoase la iveală
Pânze aidoma Da Vinci sau chiar Michel Ange dubluri...

Se-nmulțesc pe la vitrine digitalele vibrări,
Cu lumini care dansează, muzici din pixeli în stoc,
Venind dintr-o lume nouă generâd noi stranii stări
Care de-i uimesc pe unii - mulți le-ar spune-un fals baroc!

Dar vedea-vom noi vreodată vreo mașină chiar plângâd?
Oare poate ea să simtă vreo durere cum simți tu?
Sau să râdă, să iubească, să viseze Cerul sfânt?
Recii-i algoritmi s-o doară? Vă asigur cert că nu !

Bine. Poate să imite - cu mecanice mișcări -
Și de-aceea filosofii se întreabă serios:
E loc pentru noi în lumea ce se schimbă-n spre noi zări?
Sau, în noaptea ce coboară, vom fi umbrele de jos?...

Oare știința ce-am creat-o este-un suicid ascuns?
Să sperăm că nu, și-atuncea poate este-un fapt divin.
Iar dacă nu-i nicio cursă, e deja-un secret pătruns
Și ne speriem degeaba. Deci să continuăm deplin!

În final, nicicum nu-i vorba despre triste înlocuiri,
Ci de noi colaborări, om-mașină-ntr-o unire.
Astfel progresăm fantastic către splendide-mpliniri,
Pentru-a recrea-mpreună un imperiu de iubire.

Glen Ellyn, 4 septembrie 2024