o lacrimă a dezertat
de pe frontul luptelor interioare
n-a mai vrut să otrăvească fântânile

cuvintele au ajuns-o din urmă
au întemnițat-o într-un poem

priviți această pasăre fără aripi
cum se roagă să devină un nor
priviți cum încearcă
să-și trimită cântecul-solie la ceruri!

de ce, pentru ce, pentru cine?

un glas de foc mocnește
în cărbunele amintirii
din trupul tăcerii înfloresc
muguri de șoapte
o umbră intră ca un șarpe
prin gura sincopelor

tu, lacrimă, ești și marea
ești și înecatul

te rog, scoate-ți chipul
din pălăria oglinzii
și ascultă tropotul sângelui
ce ridică pietrele-n aer!

haide să culegem împreună
săruturi
din vița-de vie a viselor!